Cuba oferă vaccinul pe care-l produce inclusiv turiștilor. Soberana 02, produs de institutul Finlay, intră în faza a treia de experimente.
Cuba studiază diferite vaccinuri, dar pentru unul în mod special, Soberana 02, în curs de dezvoltare la Institutul Epidemiologic Cubanez Finlay, șansele sunt mari, aflându-se în faza a treia a studiului clinic.
Data la care vaccinul ar putea fi gata este 1 martie viitor, conform Las Noticias.
Dacă va primi aprobare, anunță autoritățile, vaccinul va fi disponibil pentru cei 11 milioane de locuitori ai insulei și, de asemenea, pentru turiștii care merg în Cuba în vacanță.
Directorul Finlay, Vicente Vérez, a spus despre Soberana 02 că intră în faza a treia a experimentului cu 150.000 de doze: „Este sigur și a arătat o putere mare de imunizare. Induce o memorie imună de lungă durată care, pe lângă producerea de anticorpi, îl face durabil”.
Faza a treia prevede inocularea a 150.000 de doze la 42.600 de voluntari cubanezi, așteptările fiind foarte mari.
Un prim lot de 100.000 de doze ar putea fi disponibil în aprilie, potrivit Mediafax.
Potrivit Prensa Latina, Cuba este pregătită să producă în total 100 de milioane de doze și apoi să exporte vaccinul.
Mai mult, Institutul Finlay dezvoltă vaccinul Soberana 01, aflat în faza a doua a studiilor, iar Centrul cubanez de inginerie genetică și biotecnologie testează alte două vaccinuri: Abdala și Mambisa. Acum, turiștii care ajung în Cuba trebuie să intre o perioadă în carantină în așteptarea rezultatelor testelor PCR pe care le fac la intrarea în țară.